Evocarea Nostalgiei în "Cișmigiu et comp" de Grigore Băjenaru

Introducere

Cartea "Cișmigiu et comp." reprezintă o memorabilă evocare a anilor de liceu ai autorului, petrecuți la renumitul Liceu Lazăr din București în perioada anilor '20. Prin intermediul amintirilor sale, Grigore Băjenaru reușește să redea cu acuratețe atmosfera specifică Liceului Lazăr, situat chiar în mijlocul grădinii Cișmigiu. Autorul surprinde perfect spiritul școlii, influențat atât de farmecul natural al Cișmigiului, cât și de personalitățile puternice ale profesorilor și elevilor. 

Un element definitoriu îl reprezintă portretistica maestră a personajelor. De la colegii de clasă, la profesori și directori, fiecare este conturat printr-o succesiune de tușe precise. Astfel, cititorul are impresia că îi cunoaște pe toți protagoniștii, de la severul director "Tiranul" la răbdătorul profesor Barosanul. Farmecul cărții constă și în contrastul dintre tipurile umane - pe de o parte dascălii autoritari, pe de alta tinerii plini de vervă și creativitate.

Memorabile sunt și secvențele anecdotice, unele savuros-comice, altele emoționante. De pildă, episodul în care profesorul Crăcănel îl pune pe autor să-i aducă un bilet de la tatăl său pentru o farsă făcută la oră. Sau cel în care elevii contribuie cu bani pentru ca un coleg sărman să poată rămâne la școală. Astfel de scene condimentează perfect tonul preponderent melancolic, de nostalgie după anii de liceu.

Prin intermediul amintirilor sale sincere și comprehensive despre Liceul Lazăr, Grigore Băjenaru reușește să surprindă esența formatoare a școlii, cu luminile și umbrele ei. Cartea sa reprezintă o valoroasă mărturie a spiritului care anima instituțiile de învățământ din România interbelică.

Rezumat pe capitole

CAPITOLUL I. GAUDEAMUS IGITUR!

Naratorul descrie atmosfera toamnei în parcul Cișmigiu din București, evocând amintiri din tinerețe când obișnuia să se plimbe prin parc cu colegii. Este nostalgic observând frunzele care cad și comparația cu viața efemeră.

Se îndreaptă spre locul numit "morminte", un colț cu pietre unde el și prietenii lui leneși obișnuiau să se adune. Menționează că locul arată acum mai estetic, dar avea mai mult farmec înainte.

Apoi merge spre Liceul Lazăr unde urmează să se întâlnească cu foștii colegi după 20 de ani. Descrie aspectul liceului, vopsit în albastru, culoarea lor reprezentativă de care erau mândri.

Își amintește de anii petrecuți acolo, de grijile și bucuriile copilăriei. Observă că acum liceul este separat de parc printr-un zid, nu ca înainte când intrai direct din curte în Cișmigiu. Reflectează asupra jurămintelor de a reveni des în parc, neîndeplinite.

Privește aripa dreaptă a liceului, visând la serbările și spectacolele din tinerețe când cântau imnul Gaudeamus. Își amintește ce clase erau pe vremuri în acea aripă. Se pregătește emoționat să-și revadă colegii după atâția ani.

CAPITOLUL II. "L. GH. L. 33"

În acest capitol, autorul ne prezintă prima zi de liceu a personajului principal. El este trezit de tatăl său dimineața devreme pentru a nu întârzia și este întâmpinat cu severitate, fiind avertizat să nu se abată de la drum și să nu discute cu necunoscuți.

Mergând singur spre liceu, eroul nostru este copleșit de emoție în uniforma lui nouă, simțind că toată lumea se uită la el. Odată ajuns în clasă, este întâmpinat de un pedagog care le dictează elevilor lista de manuale, printre care și o carte misterioasă de "Zoologie".

Personajul nostru este nedumerit de materia aceasta necunoscută. Apoi are loc o scenă amuzantă în care un coleg îl contrazice pe pedagog, câștigând admirația celorlalți elevi. În pauză, eroul discută cu un coleg mai mare, aflând că pedagogul nu este decât un supraveghetor.

Acasă, tatăl îi explică confuzia cu denumirea corectă de "pedagog". A doua zi încep cursurile în mod serios, iar elevii primesc numere de catalog pe care trebuie să le poarte pe mână. Încep cursurile, sunt așezați în bănci după înălțime, primesc numere de catalog.

Naratorul e dezamăgit să fie despărțit de noul prieten, Luca. Un coleg îndrăzneț pune întrebări incomode pedagogului, tensionând atmosfera. Peste trei zile, toți poartă uniformele impecabil, pregătiți pentru noul lor statut de liceeni.

CAPITOLUL III. TEZĂ LA ROMÂNĂ

Acest capitol descrie experiența autorului de a da prima teză la limba română în liceu. La început sunt prezentați pe scurt profesorii care predau la liceul respectiv în acel an școlar. Apoi urmează descrierea tezelor date la diferite materii și emotiile resimțite de elevi în acele momente. La română predau pe rând trei profesori, printre care și scriitorul Camil Petrescu. Înainte de teză, profesorul Petrescu îi citește clasei o poezie și îl invită pe autor să o recite, apreciind modul în care o face îl notează cu 9, cea mai mare notă din clasă până atunci.

Pentru teză, subiectul este "O amintire din viață". Autorul alege să scrie despre întoarcerea tatălui său din război, descriind cu emoție revederea. La corectarea tezelor, colegii iau note de trecere. Când îi vine rândul, autorului i se acordă nota maximă, 10. Profesorul îl laudă pentru calitatea compunerii și îl invită să o citească în fața clasei. Experiența îi aduce autorului faima de cel mai bun elev din clasă la română.

Ulterior, se dezvăluie că tatăl lui îl ajuta până atunci la temele la această materie. După succesul cu teza, tatăl continuă să îl ajute, până într-o zi când lipsa lui acasă îl determină pe autor să își facă singur tema la română despre primăvară. Surprins de calitatea compunerii, tatăl înțelege că fiul său se descurcă singur și încetează să îl mai ajute. Astfel, autorul învață să își facă singur temele la română, consolidându-și abilitățile și încrederea în sine.

CAPITOLUL IV. CRĂCĂNEL

Acest capitol prezintă câteva întâmplări amuzante legate de obiceiul elevilor de a-și porecli profesorii. Autorul explică că aproape fiecare profesor primea o poreclă, iar elevii dovedeau un talent deosebit în a găsi porecle potrivite. Unul dintre profesori, supranumit Barosanul, accepta cu bunăvoință porecla dată de elevi și chiar glumea pe seama acestei tradiții. Alți profesori însă, precum directorul poreclit Barbă, Mitică Ionescu poreclit Cioc, Grigore Niculescu poreclit Atila sau Crăcănel, nu erau la fel de îngăduitori.

Autorul povestește mai pe larg despre Crăcănel, care avea un mod de vorbire foarte caracteristic, pe silabe. La o lecție despre cocotieri, autorul a citit o scurtă povestire despre un călător ajuns în coliba unui indian. Acela îi oferă mâncare și băuturi delicioase produse din cocotieri.

Se ajunsese la ideea că în text sunt prea multe cuvinte împrumutate din altă limbă. La care autorul a venit cu o povestire cum poate să ducă asta la confuzii. Istorioara era despre o doamnă ce folosea în telegrame cameră “șofată” în loc de încălzită – "chauffer", a încălzi, pe franţuzeşte! Crăcănel îl întrerupe însă brusc cerându-i să povestească anecdota tatălui său și să-i aducă un bilet cu părerea tatălui.

Autorul descrie frământarea sa, neștiind cum să-i spună tatălui întreaga poveste. În cele din urmă, îi mărturisește totul dimineața înainte de școală. Reacția tatălui este una de furie, lovindu-l și aruncând un obiect spre el. Totuși, îi scrie profesorului un bilet prin care își cere scuze. La școală, Crăcănel rămâne mulțumit de bilet și îl iartă pe autor, dându-i să răspundă la lecție.

CAPITOLUL V. LA "TINERIMEA ROMÂNĂ"

În acest capitol, autorul își amintește de profesorul său de limba română, Toma Dicescu, care era un dascăl foarte bun. Într-o zi, profesorul vine tulburat la clasă pentru a le comunica elevilor vestea morții poetului Alexandru Vlahuță. Elevii, printre care și autorul, erau îndurerați, deoarece îl iubeau pe Vlahuță și îi învățaseră poeziile. La insistența profesorului, elevii contribuie cu bani pentru a trimite o coroană de flori la înmormântarea poetului. Acest gest emoționant îi apropie pe elevi de profesorul lor.

Mai departe, autorul povestește cum a fost înscris de către profesorul Dicescu la un concurs de limba română organizat de revista "Tinerimea Română". Profesorul le dă sfaturi elevilor în legătură cu modul în care trebuie să abordeze concursul. În ziua concursului, subiectul este "o poveste", iar autorul alege să scrie o poveste auzită de la o femeie din satul natal despre cinci hoți isteți.

Revenit acasă, tatăl îl ceartă pentru subiectul ales, considerându-l nepotrivit. Când află însă că a luat premiul al treilea la concurs, părinții lui sunt uimiți. La școală, profesorul Dicescu îl felicită în fața clasei, moment emoționant atât pentru autor, cât și pentru profesor, care era la ultimul său an de învățământ. Mama autorului este cea mai fericită și îl răsfață pentru reușita obținută.

CAPITOLUL VI. ÎN CURSUL SUPERIOR

În acest capitol sunt descrise mai multe întâmplări și evenimente din viața școlară a autorului și colegilor săi în timpul liceului.

La început este prezentată așteptarea cu nerăbdare a examenului de admitere în cursul superior, considerat un pas important în viața de elev. Autorul descrie emoțiile și temerile legate de acest examen. Apoi este relatat episodul în care autorul răspunde inspirat la o întrebare de etimologie, ceea ce îl scutește de a mai fi examinat și la celelalte materii.

Urmează descrierea intrării în clasa a V-a, cu colegi și profesori noi. Sunt schițate portretele unor colegi și profesori, precum și atmosfera specifică vârstei, cu năzbâtiile și șmecheriile din această perioadă. Un episod memorabil este cel în care un coleg își aruncă paltonul nou pe geam din supărare, iar acesta aterizează în capul profesorului de sport din curte. Altă întâmplare savuroasă este cea în care un coleg adoarme la ora de germană și izbucnește în râs la mijlocul lecției, spre stupefacția generală.

În continuare, autorul descrie obiceiul ca în ultima și prima oră de după vacanță să nu se facă lecție, pentru destindere. Un alt episod memorabil este cel în care elevii contribuie cu bani ca un coleg sărman să poată rămâne la școală, gest care-l impresionează pe diriginte. La final, este evocată scena repetată a eliminării elevilor care nu-și plătiseră taxa școlară, printre care și colegul lor sărman, moment în care decide să contribuie toți pentru el.

CAPITOLUL VII. "CHIMISTUL"

În acest capitol intitulat "Chimistul", autorul descrie experiența sa din clasa a VI-a cu un nou profesor de chimie, supranumit "Chimistul", care se dovedește a fi incompetent și răutăcios. Chimistul este incapabil să predea în mod adecvat noțiunile de chimie și să facă experiențe reușite, dar în schimb îi place să-i pedepsească și să-i noteze pe elevi. Astfel, majoritatea elevilor, inclusiv autorul și prietenul său Ionaș Moscu, obțin note proaste la chimie, deși au rezultate bune la celelalte materii.

Autorul descrie în detaliu o serie de întâmplări amuzante de la orele de chimie, menite să-l pună în dificultate pe Chimist: glume, șotii și ironii la adresa profesorului, care este incapabil să facă experimentele cerute în programa școlară. De exemplu, la experimentul cu electroscopul, elevii strigă prefăcându-se că foițele metalice s-au mișcat, deși nu era adevărat. Sau la experiența cu butelia Leyda, elevii încep să cânte în cor în întuneric în loc să stea liniștiți. Toate acestea îl înfurie pe Chimist, care-i pedepsește și-i notează pe elevi.

Din cauza incompetenței profesorului și a antipatiei pe care le-o purta, autorul și Moscu ajung în situația de a rămâne corigenți sau chiar repetenți la chimie, deși la celelalte materii au medii bune. Autorul începe să învețe serios chimia cu ajutorul unchiului său, profesor universitar de chimie, reușind să stăpânească toată materia. Însă Chimistul refuză să-l mai asculte.

În final, după intervenția părinților elevilor pe lângă directorul liceului, Chimistul este obligat să-i examineze corect. Astfel, situația elevilor se îndreaptă și autorul scapă de corigență. Episodul cu Chimistul incompetent și răutăcios rămâne o amintire descrisă cu umor de autor.

CAPITOLUL VIII. HIP, HIP, URRAAA!

În acest capitol, autorul descrie farmecul deosebit al Liceului Lazăr din București, aflat în mjlocul grădinii Cișmigiu. Primăvara, când natura reînvie, grădina este un adevărat paradis, plină de flori și parfum. Pentru elevii de la Lazăr, este o mare tentație să evadeze din monotonia orelor de curs și să se plimbe prin Cișmigiu. De aceea, mulți chiulesc și preferă să stea cu barca pe lac în loc să meargă la ore. Directorul școlii, domnul Barbă, este conștient de asta, dar nu-i pedepsește prea aspru, ba chiar glumește pe tema asta la serbările școlare.

Un alt motiv de mândrie pentru Lazăr este performanța echipei școlii de fotbal . Sub conducerea lui Ghiță Drăghicescu, un elev pasionat de sport, echipa câștigă toate cupele interșcolare la fotbal, rugby, volei etc. Chiar și elevii de la alte licee vin la Lazăr ca să facă performanță sportivă. Meciurile sunt întotdeauna însoțite de galerie zgomotoasă de suporteri. Într-un meci important cu liceul evanghelic, Ghiță este eliminat de arbitru din motive nedrepte. Atunci elevii intervin și îl roagă pe arbitrul să-l lase pe Ghiță să joace în repriza a doua, altfel Lazărul va pierde meciul. Până la urmă arbitrul acceptă, iar Ghiță readus pe teren înscrie golurile victoriei.

Pe lângă fotbal, elevii de la Lazăr excelează și la canotaj pe lacul Cișmigiului. Ei se antrenează zilnic, în loc să meargă la ore, și ajung adevărați maeștri în manevrarea bărcilor. Când dau peste elevi de la alte licee care îndrăznesc să vină cu barca în "domeniul" lor, îi alungă fără menajamente. Cișmigiul este teatrul multor farse și întâmplări amuzante ale elevilor chiulangii. De exemplu, Chiorul pune o muscă moartă în resturile de lapte ca să obțină un pahar nou, pe gratis.

CAPITOLUL IX. "PROMETEU" LA LICEUL LAZĂR

Capitolul descrie modul în care naratorul, alături de prietenii săi, se pregătește și participă la o serbare școlară.

În prima parte, aflăm despre organizarea evenimentului la Liceul Lazăr, unde urma să aibă loc o serbare impresionantă cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înființarea liceului. Profesorul Avram Todor este cel care alege ca băieții să joace o scenă din actul 3 al piesei "Prometeu" de Victor Eftimiu. Naratorul este ales în rolul lui Hefaistos. Urmează repetițiile în clasă, care îi bucură pe colegii lor, deoarece scapă de orele de cursuri.

A doua parte prezintă repetiția din cancelaria profesorilor, unde colegii naratorului îl încurajează să îi imite pe actorii de la Teatrul Național. Succesul reprezentației improvizate îi aduce admirația cadrelor didactice, dar și unele tensiuni cu anumiți profesori. Directorul îl protejează însă de eventualele repercusiuni.

În ultima parte este descrisă ziua serbării, cu emoțiile și așteptările elevilor. Prezența numerosului public feminin, format din colege de la alte licee, sporește impactul evenimentului. În final, serbarea este un succes, în pofida unei mici bâlbâieli a colegului în rol de Zeus. Aplauzele sincere ale publicului îi răsplătesc pe tinerii actori amatori pentru curajul de a interpreta fragmente din literatura clasică.

CAPITOLUL X. GLUME... GLUME... GLUME...

În acest capitol, autorul își amintește cu nostalgie de diferitele farse și șotii pe care le făceau elevii în timpul orelor de curs. Un exemplu este gluma cu privire la acidul formic din furnici, pe care un elev a încercat să o facă în timpul orei de chimie. Oferind o muscă prinsă în loc de muscă profesorului pentru experiment. Altădată, colegii erau extrem de liniștiți și cuminți la toate orele în absența unui coleg obișnuit să facă scandal, doar ca să-i joace o farsă la întoarcere.

De asemenea, autorul povestește cum unii elevi încercau adesea să copieze la tezele date de profesorii mai severi, precum Barosanul. Un elev a încercat să ascundă o foaie cu o traducere cuvânt cu cuvânt a textului de tradus în interiorul dicționarului, dar a fost prins. Barosanul observase de mult timp șiretlicul elevului.

Alte farse erau mai nevinovate, menite doar să-l scoată din sărite pe un anumit profesor. De exemplu, un elev obișnuia să între în clasă mestecând, pentru a-l enerva pe profesorul Tânărul. La fel, un alt elev răspundea mereu naiv și fără noimă la întrebările puse de profesorul de zoologie, doar ca să-l scoată din sărite.

Uneori, autorul și colegii săi încercau să-și ajute prietenii de la alt liceu, dându-le răspunsuri corecte în locul lor la întrebările profesorilor sau chiar scriindu-le temele. Deși adesea erau pedepsiți pentru aceste farse, totuși autorul își amintește de ele cu dragoste și nostalgie.

În concluzie, acest capitol prezintă o serie de amintiri hazlii din liceu, menite să redea atmosfera lejeră și spiritul glumeț caracteristice vremii. Deși uneori erau certați sau pedepsiți, elevii continuau să găsească modalități ingenioase de a-și amuza colegii și de a-i scoate din sărite pe profesori. Autorul își amintește cu nostalgie de aceste vremuri și de spiritul ludic al tinereții.

CAPITOLUL XI. FABRICANTUL DE STIHURI

În prima parte a capitolului, autorul descrie cum a fost pus în situația de a scrie versuri de dragoste pentru colegii săi îndrăgostiți. Deși inițial acceptă să le facă acest serviciu, curând devine frustrat și obosit de cererile lor insistente. Într-o bună zi, un coleg îi cere să scrie o scrisoare de dragoste pentru iubita lui, Veturia. Autorul acceptă, dar în secret începe să nutrească sentimente pentru această fată. Când îi înmânează scrisoarea Veturiei, aceasta observă asemănarea dintre scrisul lui și cel din scrisoare și îl confruntă. Autorul recunoaște în cele din urmă că el este autorul scrisorii. Între cei doi se înfiripă o relație.

În partea a doua, autorul descrie propria sa transformare interioară. Obosit de a scrie versuri pentru alții, începe să își dorească să trăiască el însuși o poveste de dragoste. Primăvara îl emoționează și îl face să observe frumusețea fetelor de vârsta lui. Când o cunoaște pe Veturia, se îndrăgostește pentru prima dată cu adevărat. Relația lor este învăluită de farmecul primei iubiri. Autorul descrie starea de spirit idilică, plină de visare și contemplare a naturii. Simte că dragostea lor este un dar. Capitolul începe și se termină cu versurile:

"Iubirea e o taină mare / Ce leagă două inimi...tare!"

CAPITOLUL XII. ÎN SERILE DIN LUNA MAI...

În acest capitol, autorul descrie schimbările care au loc în conducerea liceului în anul 1925, odată cu ieșirea la pensie a directorului Barbă. Noul director provizoriu, Petre Marinescu, supranumit de elevi "Tiranul", se dovedește a fi un om foarte sever și corect. Spre deosebire de directorii anteriori, Tiranul se adresează elevilor exclusiv la plural și îi elimină fără discuție pentru orice abatere. Din cauza lui, elevii nu mai îndrăznesc să chiulească și se concentrează pe pregătirea pentru bacalaureat. Cu toate acestea, în Cișmigiu au loc câteva mici farse amuzante.

În primăvara anului 1926, ultima pentru clasa a VIII-a, elevii sunt cuprinși de nostalgie și melancolie la gândul despărțirii. Ei vin regulat la cursuri, învăță conștiincios și se străduiesc să se pună bine cu profesorii. Totuși, într-o seară, câțiva elevi cântă în Cișmigiu o romanță, iar directorul îi surprinde accidental. Deși inițial îngroziți, elevii realizează că severul Tiran are și o latură sensibilă.

Curând însă, Tiranul este înlocuit cu noul director Andrei Georgescu, numit Jujucă, care se dovedește lipsit de înțelegere și cu un comportament inadecvat față de elevi. Astfel, schimbările în conducere zdruncină echilibrul liceului și stârnesc nemulțumire în rândul elevilor.

CAPITOLUL XIII. MANOLE, MANOLE, MEŞTERE MANOLE!

Capitolul descrie o excursie a elevilor de clasa a VIII-a de la Liceul Sfântul Sava la Curtea de Argeș, însoțiți de profesorul suplinitor Ștefan Marinescu. Este primăvara anului 1926, elevii se pregătesc intens pentru examenul de bacalaureat. Excursia este organizată de profesorul de istorie Grigore Niculescu, dar acesta este înlocuit în ultimul moment de Ștefan Marinescu. Elevii pleacă plini de entuziasm în excursie.

În tren elevii glumesc și îl ironizează pe profesorul Marinescu, care nu părea la înălțimi. Odată ajunși la Curtea de Argeș vizitează obiectivele istorice, printre care mormântul lui Basarab întemeietorul Țării Românești. Seara, unii dintre elevi ies pe furiș din hotel și provoacă mici incidente - schimbă încălțămintea oaspeților, fac gălăgie. A doua zi dimineața profesorul Marinescu este furios și îi amenință cu urmări.

Întorși la București are loc o anchetă. Directorul școlii încearcă să-i pedepsească aspru, eliminându-i până la sfârșitul anului școlar. Profesorul Niculescu și colegii îi apără însă. Până la urmă soarta elevilor este decisă de Ministerul Instrucțiunii - toți participanții la excursie sunt eliminați cu drept de examen particular. Deși supărați, elevii sunt susținuți de majoritatea profesorilor.

CAPITOLUL XIV. CLASA A IX-A MODERNĂ

Capitolul începe prin a descrie sentimentele puternice ale elevilor de clasa a VIII-a de la Liceul Lazăr, care au fost exmatriculați din disciplină. Ei sunt nevoiți să dea din nou examen la toate materiile. Inițial descurajați, dar primesc sprijin moral din partea foștilor lor profesori și reușesc până la urmă să treacă examenele. Chiar și în pofida obstacolelor puse de directorul lor, Jujucă.

Autorul evocă atmosfera tensionată a examenelor, dar și prietenia dintre cu tinerele eleve de la cursurile particulare. Sunt amintite episoade comice, precum cel în care elevii nu înțeleg sensul cuvântului "komma" dictat în germană. Rezultatele examenelor sunt în cele din urmă bune, majoritatea elevilor promovând.

Urmează un episod nostalgic, la douăzeci de ani după absolvire, când foștii elevi de la Lazăr se reîntâlnesc în vechea lor clasă. Discuțiile evocă anii de liceu, iar fosta atmosferă de gașcă este retrăită cu emoție. Apelul nominal readuce aminte atât momentele vesele din tinerețe, cât și destinul tragic al unora dintre colegi. Profesorii își exprimă regretul că nu i-au pregătit suficient pe elevi pentru viață. Reîntâlnirea se încheie cu un omagiu emoționant adus colegilor dispăruți și cu privirea melancolică aruncată spre fosta grădină a liceului.

Personajele principale

Dinamica relațiilor dintre personaje - elevi, profesori și directori - constituie esența narațiunii și sursa multor întâmplări savuroase sau nostalgice descrise de autor.

• Naratorul și autorul cărții, care este și personajul central, fiind elev la Liceul Lazăr în perioada descrisă. El este martorul și protagonistul multor întâmplări și amintiri evocate.
• Colegii de clasă ai naratorului de la Liceul Lazăr, menționați fie cu nume precum Ionaș Moscu sau Luca, fie cu porecle amuzante precum Chiorul. Ei sunt cei care dau savoare amintirilor prin glume, farse și alte întâmplări școlare.
• Profesorii naratorului de la diverse materii, care lăsau o amprentă puternică asupra elevilor prin personalitatea lor. Sunt amintiți Barosanul, Crăcănel, Toma Dicescu ș.a.
• Directorii Liceului Lazăr succedați în funcție, de la domnul Barbă la severul Tiran și nepotrivitul Jujucă. Ei impun tonul disciplinei și al regulilor din școală.