Cartea "Povestiri pe Calea Moșilor" de Adina Popescu surprinde cu un ton melancolic amintirile din copilăria autoarei din Bucureștiul anilor '90. Contextul este cel al unei copilării simple, într-un cartier de pe Calea Moșilor, presărat de blocuri cenușii și puțin misterioase pentru mintea unei fetițe.
Privind în urmă, autoarea își amintește cu duioșie și umor această lume interioară a copilăriei. Unde fantezia și jocul reinventează realitatea într-o manieră plină de farmec. Cartea surprinde autentic și sensibil această etapă a vieții.
Rezumat “8 Povestiri de pe Calea Moșilor”
Calea Moșilor
Familia naratoarei se pregătește de mutare într-un apartament nou de pe Calea Moșilor. Împreună cu tatăl ei, ea explorează șantierul blocurilor noului cartier în construcție și încearcă să găsească clădirea în care își vor avea locuința. Naratoarea descrie peisajul din șantier ca pe unul agitat, cu muncitori care se mișcă haotic.
Un moment important este mutarea bisericii din cartierul vechi pentru a face loc noilor construcții. Ambii asistă la eveniment și rămân impresionați de modul în care biserica e mutată pe șine.
În cele din urmă, familia Adinei se mută mai devreme decât se așteptau, găsind apartamentul finalizat. Noua stradă era aproape gata, și familia începe să își construiască viața în noul cartier. Familia se redescoperă prin joacă în noul lor apartament din Calea Moșilor.
"Vezi striga Anton de sub mine, o mută pe șine. Nu pot să văd șinele și cred că mă păcălește, că doar biserica nu e tramvaiul 21 ca să meargă pe șine."
Bucur Obor
Bucur Obor era un magazin universal din apropiere. Acolo găseai tot felul de articole, de la alimentare și confecții până la jucării, iar sub cupole erau desene colorate cu personaje din povești.
Adina se rătăcește uimită de culorile și luminile din magazin. Rămâne dezorientată până când o angajată o găsește plângând la raionul de sticlărie. Îi strigă numele la stație și mama ei o găsește, ca într-un serial SF.
Acolo își construiește și prietenia ei cu Diana în jurul unor "păpuși tip Barbie", originale nici nu se găseau pe atunci. Fetițele își imaginează povești cu "Prințesa" și "Prințul", iar peste ani își amintesc cu drag de mai multe obiect cumpărate de acolo: bicicletă, plăci audio, palton.
"Magazinul Bucur Obor e ca un pește mare care te înghite odată ajuns în burta lui de unul singur ca Pinocchio, nu mai ai scăpare și nici nu te va mai spune vreodată."
Marilena Barbu
Marilena Barbu era o colegă de clasă care locuia într-o casă modestă de la marginea Căii Moșilor. Era descrisă prin fața albă dată cu făină și părul lins cu cordeluță plastic. Stătea în banca din spate și era supraponderală.
Într-o după-amiază, naratoare o întâlnește pe stradă pe Marilena. Aceasta îi mărturisește că nu are bani de pateu, și ea o invită la o patiserie de pe strada Eminescu. Aici, mirosul de pateuri învăluia strada. Cei doi copii mănâncă pe calorifere, într-o atmosferă liniștită.
Au mai mers la patiserie din nou și acesta a devenit micul lor secret. Deși nu devin prietene apropiate, întâlnirile lor repetate la acea patiserie creează "câteva acorduri de melodie" între ele.
"Ceva frumos se năștea între noi două acolo pe calorifer ca începutul unui cântec".
Eclipsa
Anton îi propune Adinei să vadă eclipsă de Lună de pe terasa blocului. Obținând cheia, cei doi urcă cu emoție pe acoperiș. Adina este uimită de splendoarea pe care o avea Bucureștiul, îl vedea de la înălțime pentru prima dată.
Cei doi copii încep să discute cu interes despre structurile din peisaj, evidențiind importanța acordată cunoașterii. Adina este fascinată de distanța care o separă acum de locurile cunoscute.
Întunericul devine tot mai dens în așteptarea evenimentului. Adina își imaginează mulțimea de oameni care privesc Luna. Apoi, eclipsa începe pulsând în tăcere.
Anton îi împărtășește Alinei povestea despre primii pași ai omului pe Lună. Ea trăiește un moment de iluminare interioară, înțelegând că, privind același spectacol cosmic, toți oamenii sunt uniți.
"Eram doi exploratori la o distanță atât de mare de pământ."
Mandea Viorel
Mandea Viorel era un coleg de școală mai sărac care se ținea după naratoare.
La început ea nu-l băga în seamă, însă într-a treia Mandea i-a spus că va juca într-un film cu Ștefan cel Mare. Acest secret ia trezit curiozitatea naratoarei. S-au jucat și fugărit ceva timp, chiar de îl credea sărac la moment. Mai târziu, a lipsit mult de la școală pentru filmări.
Când s-a întors, era schimbat, avea haine noi. În clasa a patra familia lor s-a mutat, și de atunci nu a mai venit la școală.
Ani mai târziu, l-a regăsit hipiot cu părul lung, dar el nici n-a recunoscut-o.
"Ne jucam de-a Legendele Olimpului și aveam nevoie de un zeu care să ne fugărească"
Cum am devenit poetă
Autoarea descrie cum a devenit poetă în copilărie. Prima ei poezie a fost scrisă la vârsta de 4 ani, deși nu știa să scrie și i-a dictat-o unei persoane.
Ulterior, în clasa a III-a, la îndemnul învățătoarei, a trimis o poezie la revista "Cutezătorii". Poezia, intitulată "Pacea", a fost publicată și pusă pe tabloul școlii, ceea ce a făcut-o faimoasă printre colegi.
Adina își amintește cu drag de zilele petrecute ca elev de serviciu la școală. Avea responsabilitatea să sune clopoțelul și să primească vizitatorii. Își petrecea timpul lucrând la teme alături de colega sa Nicoleta.
Nicoleta era ordonată și meticuloasă. Lucra cu răbdare la o felicitare pentru ziua mamei ei, pe care o decora cu desene colorate. Când i-a arătat felicitarea Adinei, aceasta a observat o mică greșeală de exprimare. Adina a corectat-o fără să-și dea seama că o va supăra pe Nicoleta.
Deși Nicoleta nu și-a arătat sentimentele, Adina a înțeles că a deranjat-o cu observația.
Adina își aduce aminte cu gratitudine de învățătoarele ei. Acestea o învățaseră să-și dezvolte stilul poetic și să utilizeze un limbaj frumos pentru a descrie peisaje și sentimente. Le era recunoscătoare pentru încurajarea sa timpurie care a transformat-o într-o poetă. Aceste clipe petrecute la școală i-au modelat drumul în viață.
“Așadar, în ziua ceea m-am întors acasă poetă.”
Săpuneala
Într-o iarnă din clasa VII-a, afară ninsese de-a binelea și băieții au început operațiunea “săpuneala”
Tătaru Stelian anunță că nici o fată nu va scăpa azi de "săpuneală".
La prânz, colega Crăciun Ana Maria este săpunită prima de către mai mulți băieți din clasă. La sfârșitul orelor, Tătaru promite continuarea săpunelei în curtea școlii.
De teamă, fetele încearcă să găsească alte căi de evacuare din școală, însă băieții le așteaptă la fiecare poartă. Cu sprijinul colegei Grozavă Elena, reușesc să scape folosind o altă intrare, ajutate și de omul de serviciu.
Pe drum spre casă, Crăciun este din nou atacată de unul dintre băieți, Istrate Matei. Primăvara cei doi ajung cel mai invidiat cuplu din școală, dar totuși se despart la fel de rapid.
“M-au trecut fiorii. O încolțiseră între dudul cel mare de la colțul străzii și gardul unei case.”
Exploratorii de pe Calea Moșilor
La vârsta de 12 ani, inspirată de romanul "Cireșarii", autoarea înființează împreună cu prietenele ei o echipă de exploratori pentru a descoperi secretele școlii. Echipa își propune să ciocănească toți pereții în căutarea unor zone care sună a gol, care ar putea ascunde tuneluri secrete sau comori.
Curând apar și alte echipe concurente în clasă, iar explorările devin un pretext pentru intrigi și trădări între colegi. Chiar dacă multe zone suspecte sunt investigate, misteriosul tunel rămâne nedescoperit.
"Copiii de azi fac parte din ghilde în jocurile lor online, iar lumile virtuale nu prea au secrete.”
Analiză
Cartea “Povestiri pe Calea Moșilor” de Adina Popescu reprezintă o cronică literară sensibilă și nostalgică a copilăriei petrecute de autoare în Bucureștiul anilor '80-'90. Volumul reunește o serie de povestiri în care Adina Popescu își amintește evenimente, locuri și personaje din perioada copilăriei sale.
Perioada comunistă este surprinsă prin lentila nevinovată a privirilor copilărești. Autoarea descrie cu naturalețe și autenticitate universul unui copil - jocurile, prieteniile, explorările, bucuriile și necazurile care îi populau viața de zi cu zi. Limbajul este simplu, direct, uneori naiv, reflectând perspectivele limitate ale vârstei. Povestirile surprind acea curiozitate nestăvilită, dorința de evadare din realitatea cenușie a blocurilor și imaginația debordantă, specifice vârstei fragede.
Personajele care populează universul Adinei sunt descrise viu, fiecare cu trăsături distincte memorabile. De la colegii de clasă excentrici la profesorii înțelepți care i-au marcat evoluția, autoarea îi conturează pe fiecare cu migală și afecțiune.
Cartea are o valoare documentară prin felul în care surprinde detaliile unei epoci apuse - magazinele, obiectele, jocurile copiilor, chiar limbajul vremii. Însă impactul emoțional major vine din redescoperirea nostalgică a propriei copilării pe care o provoacă. Cititorul retrăiește alături de autoare bucuria jocurilor și a explorărilor, entuziasmul descoperirilor mărunte, inocența prietenilor și miracolul de a fi copil.
Prin delicatețea stilului și perspectiva proaspătă, “Povestiri pe Calea Moșilor” reprezintă o cutie a amintirilor care va reaprinde în orice cititor scânteia copilăriei. Adina Popescu reușește să redeseneze cu sensibilitate și autenticitate o lume apusă, surprinzând esența fragilă și neprețuită a copilăriei.
Personajele principale
Principalele personaje care apar în cartea "Povestiri de pe Calea Moșilor" de Adina Popescu sunt:
- Naratoarea, autoarea cărții, care povestește întâmplări din copilăria ei petrecută pe Calea Moșilor din București.
- Anton, tatăl naratoarei, un personaj important în multe dintre povestiri.
- Diana, prietena apropiată a naratoarei, cu care se joacă deseori.
- Barbu Marilena, o colegă de clasă marginalizată, cu care naratoarea legă prietenie.
- Mandea Viorel, un coleg de clasă apropiat, care a jucat într-un film în clasa a III-a.
- Vulpe Nicoleta, colega de bancă a naratoarei, meticuloasă și ordonată.
- Crăciun Ana Maria, colega "rivală" a naratoarei, la fel de bună elevă.
- Istrate Matei și Iancovici Alexandra, colegi care pun bazele unei echipe "adverse".
- Tănase Florin, coleg de clasă pasionat de fotbal.
